Eratostene din Cyrene a fost un matematician, poet, atlet, geograf și astronom antic grec, membru al Academiei din Alexandria. Este considerat fondatorul geografiei matematice.
O parte din viață a petrecut-o la Atena. La 40 de ani, a fost invitat de regele Ptolemeu al III-lea al Egiptului ca dascăl pentru fiul său și moștenitorul tronului. Astfel, Eratostene ajunge administrator al Bibliotecii din Alexandria, post deținut până la sfârșitul vieții dimpreună cu cel de astronom al curții regale.
A făcut o serie de descoperiri și invenții, incluzând un sistem de latitudine și longitudine. 
A fost primul grec ce a calculat circumferința și înclinarea axei Pământului, ambele cu o acuratețe remarcabilă. A calculat distanța Pământului față de Soare. A creat o hartă a lumii bazată pe cunoștințele vremii. A fost inițiatorul cronologiei științifice, instituind sistemul de stabilire a datelor evenimentelor față de data cuceririi Troiei.
Eratostene a fost primul care a făcut măsurători concrete pentru determinarea circumferinței Pământului, când deja se considera ca Pământul are forma unei sfere. Astfel, un cerc mare al sferei cu care era aproximat Pământul era de cca 50 x 5.000 = 250.000 stadii = aproximativ 39.690 km. Valoarea acceptată actual este de 40.008 km.
Eratostene a fost primul care a descoperit că forma Pământului poate fi determinată prin măsurători de arce de meridian.
În aritmetică, a descoperit un procedeu de a găsi numerele prime, care ulterior a fost numit ciurul lui Eratostene.
Ca geometru, a studiat locurile geometrice. A utilizat metoda mecanică de rezolvare a problemelor de geometrie, metodă preluată ulterior de Arhimede.
A soluționat problema duplicării cubului construind un aparat numit mesalobon.
Eratostene s-a ocupat și de cronologie. A elaborat, în locul vechiului calendar egiptean, un nou calendar cu un an bisect, care a fost introdus în anul 238 î.Hr.